Scândură lungă de lemn (sau placă de metal) bătută ritmic cu ciocănele pentru a chema la slujbă, mai ales în mănăstiri.
Bătaia toacei este unul dintre sunetele cele mai caracteristice ale mănăstirilor românești. Toaca de lemn se poartă pe umăr și se bate cu unul sau două ciocănele, în jurul bisericii, înainte de slujbe. Există și toaca de fier, fixă, în clopotniță.
Tradiția spune că toaca a apărut în vremuri în care, sub stăpânire străină, clopotele erau interzise.
Vezi și
Din aceeași categorie
- AghiasmăApă sfințită de preot; Aghiasma Mare se face la Bobotează, iar Aghiasma Mică oricând, la sfințirea caselor sau a lucrurilor.
- AnafurăBucățelele de pâine binecuvântată împărțite credincioșilor la sfârșitul Liturghiei; se mănâncă cu evlavie, pe nemâncate.
- AntimisPânză sfințită de episcop, cu punerea în mormânt a lui Hristos pictată pe ea; fără antimis nu se poate săvârși Liturghia.
- CandelăVas mic cu ulei și fitil care arde înaintea icoanelor, în biserică și în casele credincioșilor.
- CădelnițăVasul de metal atârnat de lanțuri, în care arde tămâia; preotul tămâiază icoanele și credincioșii.
- ChivotCutie de metal, adesea în formă de biserică, așezată pe Sfânta Masă, în care se păstrează Sfânta Împărtășanie pentru bolnavi.