Sari la conținut
Ecumenica
Biserică

Biserica Sf. Dumitru Colentina

Despre lăcaș

Parohia a luat ființă odată cu construirea, în anul 1839, a bisericii vechi, cu Sf. Dumitru, având drept pe Dumitrache Domițian și soția sa Stana, în timpul domnitorului Alexandru Ghika și a Neofit al Ungrovlahiei.

Hotărârea construirii actualei biserici a fost luată de un Comitet de inițiativă, format din consilieri și enoriași locali în frunte cu Nicolae Rădulescu – Fotache, în anul 1910. Inițiativa s-a datorat faptului că biserica veche devenise neîncăpătoare față de numărul enoriașilor ce alcătuiau parohia.

Piatra de temelie a actualei biserici s-a pus în anul 1924, la circa 30 de metri spre nord față de vechii biserici.

Lucrările de construire s-au executat în mare măsură prin osârdia și cheltuiala bunului credincios Nicolae Rădulescu – Fotache și a soției sale Maria, care au devenit ctitorii principali ai noii biserici. O contribuție de seamă la finalizarea lucrărilor sfântului locaș a avut-o și primăria municipiului București.

Biserica a fost sfințită în anul 1934 sub arhipăstorirea primului al României, Miron Cristea.

În anul 1935 biserica veche a fost demolată, iar pe locul Sfintei Mese a altarului, s-a construit o troiță de lemn, care în anul 2006 a fost înlocuită cu un mic monument alcătuit dintr-o cruce sculptată, din piatră de Albești, având pe postament vechii biserici. Această frumoasă cruce a fost ctitorită de domnul Victor Corneliu Dorojan și doamna Ștefania Ștefănescu.

În urma cutremurelor din anii 1940, 1977, 1986, 1990 în pereții bisericii s-au produs importante crăpături, spărturi și fisuri, care constituiau un real pericol, atât pentru existența sfântului locaș cât și pentu siguranța credincioșilor care luau parte la sfintele slujbe.

Evenimente apropiate

Recenzii

Încă nu există recenzii. Fii primul care spune cum a fost vizita.

Lăcașuri similare