
- Baudenkmal · B-II-m-B-19755
Über diesen Ort
Data zidirii lacasului nu a fost cunoscuta cu precizie pâna în anul 1969, când Stancu Dumitru a descoperit jalba crestinilor din mahalaua Brosteni, reprezentanti prin Manul „Cavaful”, staroste de cavafi adresata Ungro-Vlahiei, în care cerea binecuvântarea pentru începerea construirii bisericii, datata 16 iulie 1815. Astfel, biserica a putut fi ridicata dupa intervalul 15-26 iulie 1815, cel mai probabil, începând cu 15 august (asa cum mentioneaza inscriptia de pe ), biserica fiind gata înainte de 14 noiembrie 1817.
Biserica a fost reparata în anii 1868, 1891 si în 1906 de Const. Gulimanescu, iar apoi repictata. Pictura a fost refacuta în anul 1929. În anul 1949-1950 si apoi în 1957 s-au executat reparatii radicale. Din nou pictata în timpul Justinian, acesta figureaza în tabloul ctitorilor, pe peretele sudic al . Casa parohiala din 1930, a fost darâmata de comunisti în anul 1985, când s-au construit blocurile ce înconjoara biserica.
Lacasul are un plan triconc-29x7 m. - cu doua , una peste , pe arca si pe pandantivi si turnul clopotnita, peste pronaos în zona închis. Are dublouri întarite cu tiranti metalice, arce ce sustin bolta semicilindrica a navei. Din pronaos, are un acces pe o scara simpla la cafas si turla. sunt acoperite cu bolti în sfert de sfera. este sculptat în lemn si aurit. simple sunt asezate lânga peretii laterali, în nava îngusta, fapt ce da o impresie de intimitate. Pictura a fost recent refacuta.
Fatadele sunt simple, cu o cornisa clasica si un fronton pe fatada de vest, pe care sunt pictate trei panouri de sfinti. Nava si absidele sunt luminate prin ferestre largi, terminate circular, cu ancadramente simple. Turlele, pe plan si baze octogonale, acoperite în forma de clopot si îmbracate cu tabla, sunt ornamentate cu muluri simple în jurul ferestrelor.
În prezent aici slujesc cu devotament si înalta traire duhovniceasca P. C. Preot Prof. Dr. Dumitru Popescu si P. C. Paroh Preot Prof. Dr. Stere Tache.
Kommende Veranstaltungen
Bewertungen
Noch keine Bewertungen. Teilen Sie als Erste(r) Ihren Besuch.

