
- Historic monument of national importance · B-II-m-A-18368
About
După tradiție, biserica ar fi fost zidită de voievodul Ștefan Racoviță, care a domnit în Muntenia între anii 1764, februarie 7 și 1765, august 29, Toți istoricii menționează drept ctitor pe Ștefan Racoviță voievod. Desigur, toți s-au bazat pe mențiunea din "Revista istorică" a Arhivelor Românei, I, pag. 12, care amintește că la 19 mai 1765, Ștefan Racoviță închina Mitropoliei biserica domnească din Gherghița și biserica Sfântul Ștefan din București, cu tot venitul lor. Aceeași mențiune o face, în volumul său "Familia Racoviță-Cehan. Genealogie și istoric", Generalul M. Racoviță-Cehan; mențiune publicată în 1942 de Academia Română în "Studii și Cercetări"
În sprijinul acestei păreri, mai avem și mențiunea făcută în "Istoria Bucureștilor", pag. 147-148, de Gh. I. Ionescu-Gion, 1899 - care amintește că între averile Mitropoliei din vremea păstoriei Mitropolitului Cosma I (1787-1792), se adaugă și douăzeci de schituri cu moșoaiele, casele, grădinile și viile lor în afară de București; iar în București, avea, pe lângă alte biserici și biserica Sf. Ștefan din Calea Călărașilor. Această mențiune este citată din Condica nr. 5 a fondului mitropolitan și Condica nr. 3 a Mitropoliei, p. 365, Condici ce se găsesc la Academia Română și la Arhivele Statului.
Față de cele menționate de pisania bisericii și față de documentele găsite până acum cu privire la persoana ctitorului bisericii Sf. Ștefan, se poate afirma că această biserică ar fi fost începută din temelie de Ștefan Racoviță voievod în anul 1764 și terminată de Stoica clucerul, care ar fi pus pisania deasupra ușii de intrare în biserică în anul 1768.
Biserica Sf. Ștefan, deși simplă ca înfățișare, totuși este interesantă ca arhitectură, deoarece a suferit puține transformări care să fi schimbat caracterul ei vechi. Este zidită în stil brâncovenesc, cu plan treflat, cu pridvor deschis pe coloane care susțin arcade semicirculare, cu turlă situată deasupra pronaosului în formă exterioară poligonală la care se ajunge printr-un turn hexagonal alipit de fațada de nord a bisericii.
Upcoming events
Reviews
No reviews yet. Be the first to share your visit.

